 |
Natura este doctorul tau ! w w w . n a t u r i s t - l i f e . r o
|
| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
admin Site Admin

Data inscrierii: 22/Feb/2006 Mesaje: 323
|
Trimis: Sam Ian 28, 2006 12:29 am Titlul subiectului: Plante toxice |
|
|
TOXICE
"Farmacia naturii este rareori nocivă dar, în multe cazuri, foarte eficientă".
Valențele terapeutice ale multor plante sînt încă puțin cunoscute, de aceea există păreri radical diferite în privința eficacității unora dintre ele. Unele conțin elemente toxice, iritante, de aceea e bine să fie evitate sau administrate cu prudență și în cunoștință de cauză.
Plantele enumerate în articolul de față au fost extrase din pretigioasa lucrare "Fitoterapie tradiționelă și modernă" (Editura Fiat Lux, București, 1998), de Ovidiu Bojor, doctor în farmacie și Octavian Popescu, doctor în medicină.
Unele sînt cunoscute de toată lumea ca fiind otrăvitoare, o parte au fost folosite dintotdeauna în medicina populară sau sînt considerate de alți autori de-a dreptul miraculoase.
E bine, așadar, ca înainte de a le utiliza să vă consultați cu un specialist, un cunoscător sau practicant, sau să consultați o lucrare de specialitate.
Vom preciza: denumirea populară, denumirea științifică și părțile plantei considerate de autorii suu-citați ca fiind toxice sau iritante:
Omag (Aconitum species) - toate părțile plantei;
Ruscuța de primăvară (Adonis vernalis) - părțile aeriene ale plantei;
Castan sălbatic (Aesculus hipocastanum) - în special semințele;
Mărul lupului (Aristolochia clematitis) - în special fructele și semințele;
Arnica (Arnica montana) - toate părțile plantei;
Pelinul (Artemisia absinthium) - părțile aeriene;
Rodul pămîntului (Arum maculatum) - toate părțilr plantei;
Pochivnic, Piperul lupului (Asarum maculatum) - planta întreagă;
Mătrăguna (Atropa belladona) - toată planta;
Dracila (Berberis vulgaris) - scoarța tulpinii și a rădăcinii;
Mutătoare (Bryonia dioica) - rădăcini și fructe;
Captalan (Petasites hybridus) - frunzele;
Cimișir (Buscus sempervirens) - frunzele;
Rostopasca (Chelidonium majus) - toată planta;
Cucuta de apă (Cicuta virosa) - întreaga plantă;
Cornul secarei (Claviceps purpurea) - planta întreagă;
Brîndușa de toamnă (Colchicum autumnale) - toate părțile, în special bulbii și semințele;
Cucuta (Conium maculatum) - toate părțile;
Lăcrămioara (Convallaria majalis) - toată planta;
Iarba fiarelor (Cynancum vinretoxium) - întreaga plantă;
Tulichina (Daphne mazereum) - scoarța și fructele;
Nemțișori de cîmp (Delphinium consolida) - părțile aeriene;
Degețel (Digitalis species) - părțile aeriene;
Feriga (Dryopteris filisc-masc) - rizomii și părțile aeriene;
Iedera (Hedera helisc) - fructele, în special;
Spînz (Helleborus purpuracens) - rizomii și rădăcinile;
Hamei (Humulus lupulus) - conurile;
Pojarnița sau sunătoarea (Hypericum perforatum) - părțile aeriene înflorite;
Podbalul (Lycopodium) - părțile aeriene;
Saschii (Vinca minor) - părțile aeriene;
Mac (Papaver somniferum) - părțile aeriene, exceptînd semințele mature;
Ciuboțica cucului (Primulla) - specia de cultură;
Ricin (Ricinus communis) - semințele și uleiul;
Soc (Sambucus nigra) - scoarța;
Stirigoaie (Veratrum album ) - toată planta;
Călin (Viburnum opulus) - fructele;
Vîsc (Viscum album) - în special, vîscul recoltat de pe plop;
Angelica (Angelica archangelica) - fructele și părțile aeriene;
Untul pămîntului (Bryonia) - rădăcina;
Nuc (Juglans regia) - coaja fructului.
Plante contraindicate în timpul sarcinii
Din lucrarea amintită deja, am extras și plantele care stimulează contracțiile uterine, cu acțiune emenagogă (provoacă apariția ciclului menstrual) și abortivă, așadar cele care sînt contraindicate în timpul sarcinii: coada șoricelului (Achillea millefolium), obligeana (Acorus calamus), pelinul (Artemisia), dracila (Berberis vulgaris), ardei iute (Capsicum), rostopască (Chelidonium majus), feriga (Dryopteris filix-mas), fenicul (Foeniculum vulgare), lemn dulce (Glycyrhiza glabra), ienupăr (Juniperus communis), levănțică (Lavandula officinalis), in (Linum usitatissimum), crușin (Rhamnus), revent sau rubarbă (Rheum), salvie (Salvia officinalis), cimbru (Thymus vulgaris), vîsc (Viscum album).
|
|
| Sus |
|
 |
admin Site Admin

Data inscrierii: 22/Feb/2006 Mesaje: 323
|
Trimis: Sam Mar 11, 2006 11:54 pm Titlul subiectului: |
|
|
Plante toxice -foto-
| Description: |
|
| Filesize: |
12.41 KB |
| Viewed: |
17041 Time(s) |

|
| Description: |
|
| Filesize: |
13.37 KB |
| Viewed: |
17041 Time(s) |

|
| Description: |
|
| Filesize: |
14.54 KB |
| Viewed: |
17041 Time(s) |

|
| Description: |
|
| Filesize: |
17.07 KB |
| Viewed: |
17041 Time(s) |

|
| Description: |
|
| Filesize: |
15.49 KB |
| Viewed: |
17041 Time(s) |

|
| Description: |
|
| Filesize: |
13.77 KB |
| Viewed: |
17041 Time(s) |

|
|
|
| Sus |
|
 |
admin Site Admin

Data inscrierii: 22/Feb/2006 Mesaje: 323
|
Trimis: Mie Mar 15, 2006 2:43 am Titlul subiectului: |
|
|
Plante toxice
| Description: |
|
| Filesize: |
81.02 KB |
| Viewed: |
17035 Time(s) |

|
|
|
| Sus |
|
 |
danitin Junior
Data inscrierii: 28/Iun/2006 Mesaje: 3
|
Trimis: Lun Ian 14, 2008 11:32 pm Titlul subiectului: plante urat mirositoare |
|
|
| As avea si eu o intrebare.... Puteti sa-mi indicati cateva palnte care miros foarte urat, ele sau, si mai bine, extractele lor... Am inteles ca valeriana ar fi una din ele, mai sunt si altele?
|
|
| Sus |
|
 |
|
|
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum You can attach files in this forum You can download files in this forum
|
|